Poveștile oamenilor care și-au găsit iubirea de la metrou după ce au căutat-o pe grupuri de Facebook

„Am intrat în metrou, ne-am uitat în continuu unul la celălalt și am zâmbit ca un idiot sub mască. Așteptam ca tu să faci primul pas până mi-ai frânt inima și ai coborât la stația Châtelet.” 

Nu trebuie să depui prea mult efort ca să realizezi că rețelele sociale sunt pline de anunțuri de căutare pentru suflete romantice disperate. În urmă cu zece ani, grupurile Spotted de pe Facebook erau folosite special pentru asta, oamenii postau anunțuri în care descriau persoana pe care o căutau. 

Abandonat undeva prin 2013, Spotted încă există într-un fel. Pe grupurile de self-help de pe Facebook, utilizatorii continuă să se bazeze pe solidaritatea digitală ca să găsească necunoscutul/a care le ocupă gândurile. Uite câteva exemple de priviri și oportunități ratate de pe stradă care ajung ca SOS pe internet. 

Rori, în vârstă de 25 de ani, Lyon

În urmă cu cinci ani, citeam o carte despre spiritualitate într-un parc din centrul Grenoble. Un tip stătea pe banca de lângă mine și când a început să plouă, am rămas amândoi pe băncile noastre și mai schimbam câte o privire din când în când. Când a plecat, mi-a trecut prin minte să-l urmăresc ca o psihopată, dar de la distanță, doar ca să văd dacă locuia în cartier.

A dat colțul după o stradă și a ieșit din cartier, iar eu m-am întors acasă. Dar povestea asta m-a incitat și am vrut să-l cunosc și să știu mai multe despre el, așa că am postat un story pe Instagram ca să văd dacă îl recunoaște cineva din descrierea mea. Nu m-a contactat, dar am ieșit la plimbare în același parc de mai multe ori în timpul săptămânii în speranța că o să-l văd din nou. Într-un weekend, m-am așezat pe o bancă cu cartea și l-am văzut din nou de la distanță. M-am dus la el să-i spun că mi se părea curios că ne întâlnim din nou în același loc și i-am propus să ne cunoaștem. Am făcut schimb de numere de telefon, ne-am văzut de câteva ori, dar mi-a devenit prieten și asta a fost îndeajuns pentru mine. Nu i-am spus niciodată că l-am căutat pe internet, ar fi fost puțin dubios.

Lise*, în vârstă de 22 de ani, regiunea Liège, Belgia

Eram la un festival în Liège și am văzut un tip drăguț. Razele soarelui cădeau pe el și păreau că-l îmbracă în lumină. Eram beată, iar alcoolul m-a motivat să postez un mesaj pe grupul Spotted de pe Facebook din Liège (n.r: grupul Spotted încă există în Belgia) și am vrut să știu dacă această căutare anonimă chiar funcționează. Zece minute mai târziu, un prieten de-ai lui l-a recunoscut și i-a dat tag în postarea mea.

Ne-am adăugat unul pe altul, mi-a trimis un mesaj și imediat ne-am înțeles foarte bine. Era ciudat și că eram compatibili din atâtea puncte de vedere. Nu locuiam în același oraș, ci la o oră distanță, dar tot am ieșit împreună de câteva ori, am fost la film, l-am vizitat în Bruxelles… Numai că odată cu trecerea timpul am descoperit că aveam din ce în ce mai puține lucruri în comun și nu am mers mai departe. Am sfârșit prin a ne îndepărta din ce în ce mai mult și am recunoscut că n-ar funcționa o relație între noi. 

Cedric*, în vârstă de 28 de ani, Paris

Prima oară ne-am intersectat privirile când am realizat că cineva s-a bășit în metrou. Toți pasagerii se uitau în dreapta și-n stânga, iar noi ne uitam unul în ochii celuilalt și muream de râs. Eu mă duceam să-mi văd tatăl vitreg la spital, deci nu aveam starea necesară pentru flirt, dar tot am continuat să ne zâmbim. Cum mergeam în aceeași direcție pe magistrala de la metrou, i-am spus râzând că nu o urmăresc.

Abia când am văzut-o că s-a urcat în alt metrou în direcția opusă am realizat că mi-am ratat șansa și ar fi trebuit să-i cer numărul. Câteva zile mai târziu, am realizat că încă îmi bântuia gândurile, la modul cel mai serios. Știam de oameni care s-au găsit pe rețelele sociale, așa că am făcut o postare amuzantă ca să-mi încerc norocul. Am postat-o pe grupul parizian de Facebook, dar încă nu s-a întâmplat nimic.

Poate cândva, cine știe. După părerea mea umilă, aplicațiile de dating ajută mult, dar lipsesc de pe ele sufletul și istoria. Alegi persoana ca dintr-un magazin online, apoi vezi dacă ți se potrivește la un pahar de vorbă. Să cunoști pe cineva într-un bar, pe stradă sau la metrou, asta e grozav. Vezi cum e persoana, lucrurile drăguțe și asta te face să te îndrăgostești. 

Emilie, în vârstă de 24 de ani, Paris

Am fost să văd la cinema The Lost City of Z și, fiindcă era mai liber, m-am așezat pe cel mai bun loc din mijlocul sălii. Când m-am întors pe scaun, tipul care stătea două rânduri mai sus se holba la mine. Nu i-am văzut fața fiindcă eram în toiul pandemiei Covid și purtam măști, dar imediat s-a petrecut ceva și privirile ni s-au intersectat de mai multe ori înainte să înceapă filmul. Mi-a ținut ușa când am ieșit și amândoi ne-am îndreptat spre metrou.

Când am văzut că a coborât cu o stație înaintea mea, m-am gândit că mi-am ratat șansa și că n-o să-l mai văd niciodată. A fost și tragic și ridicol în același timp. Am continuat să ne uităm unul la celălalt când ieșea din metrou și am simțit că amândoi jeleam o relație care nici măcar nu va lua naștere. Am făcut brainstorming până la trei noaptea și, puțin disperată, am postat un mesaj pe Wanted Community Paris.

Când m-am trezit, postarea mea avea peste o mie de reacții și cinci sute de comentarii, oamenii erau atrași de ea și voiau ca povestea să continue. Grupul nu m-a ajutat să-l găsesc, dar trei zile mai târziu, amândoi am avut ideea să ne întoarcem la același cinematograf, în același timp. L-am recunoscut după masca care avea desenată pe ea un fermoar. Ne-am întâlnit la baza scărilor din cinematograf. El a venit la mine, i-am luat numărul de telefon și am ieșit la un pahar imediat după film. Suntem împreună de doi ani și ne-am mutat împreună în octombrie anul trecut. E un clișeu romantic, dar încă nu-mi pot explica această dragoste la prima vedere. 

Julie, în vârstă de 23 de ani, Nîmes

L-am văzut prima oară în metroul din Lyon, cu care călătoream des ca să mă văd cu fostul. Ne-am intersectat privirile, dar nu am mers mai departe, în special fiindcă pe atunci aveam un iubit. M-am mai întâlnit cu el de câteva ori, mereu în metrou și de fiecare dată ne aruncam priviri jucăușe și zâmbete… Simțeam ceva foarte puternic pentru tipul ăsta, era ca un fel de dragoste la prima vedere.

Când m-am despărțit de fostul, am intrat pe grupurile de Facebook din Lyon ca să-l caut. Problema e că nu știam nimic despre el, cu excepția faptului că avea un fel de simbol chinezesc tatuat pe gât. O emisiune TV m-a contactat și mi-a propus să încerce să-l găsească pentru mine. Le-am dat puținele informații pe care le aveam, dar era ca și cum aș fi căutat acul în carul cu fân și evident că nu s-a întâmplat nimic.

M-am gândit chiar să iau un Airbnb în Lyon un weekend ca să aștept toată ziua la metrou să-l văd din nou… Sună ca și cum aș fi o adevărată psihopată, dar de când l-am văzut m-am tot gândit la el. Cinci ani mai târziu, încă regret că nu l-am abordat, sunt convinsă că am ratat ceva ce ar fi putut fi foarte frumos. 

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.