De ce ar trebui să te muți la țară și ce-i nașpa la viața de acolo

Articolul inițial a apărut pe Motherboard.

Eu și soțul meu Mitchell locuim în centrul orașului Toronto, la etajul unei case semi-datașabile. Locuința noastră are și o curte în spate, cu o grădină de legume și un garaj pe care Mitchell, care e artist, îl folosește pe post de studio. Fiica noastră Dory tocmai a împlinit trei ani și mai avem un motan, pe nume Boots. Per total, suntem foarte norocoși: Locuințele accesibile în Toronto, la fel ca în multe orașe principale, sunt la supra-preț.

Însă Dory crește și spațiul e din ce în ce mai mic. Am început să reluăm discuția mutarea din Toronto, dacă o viață la țară ar fi mai puțin stresantă, mai puțin aglomerată, cu mai mult spațiu și mai mult timp de petrecut împreună. Costul traiului ar fi mai ieftin. Ritmul, noi credem, că ar fi diferit. Mi-am petrecut toată viața în orașe, în timp ce Mitchell a crescut într-un orășel mic din Ontario, Pembroke. Avem două perspective complet diferite.

În general, comunitățile rurale se golesc și oameni se mută în zone urbane cu densitate mai mare. Dar în ultimii ani, am observat că prietenii noștri au ales suburbiile în schimbul centrului orașului, iar în unele cazuri, chiar orășele mai mici. Ei au căutat mai mult spațiu, indiferent dacă era pentru copii sau doar pentru ei și munca lor (studio-urile sunt mai ieftine în afara orașului).

Costurile mari de trai sunt mereu un factor decisiv. Atunci când Mitchell și cu mine ieșim din Toronto pentru a vizita familia, deseori revenim la dezbaterea dacă e timpul să ne mutăm.

---

Care este cel mai nașpa cadou pe care l-ai primit vreodată?

---

Mitchell a vizitat recent niște prieteni care stau în zona rurală a orașului Ohio. Când s-a întors, ne-am așezat la masă, în timp ce Dory dormea, și am reluat conversația asta. De data asta, am înregistrat-o.

Kate: A fost drăguț să ieși din Toronto pentru o scurtă vreme?
Mitchell: Da, a fost foarte plăcut. Am stat la niște prieteni artiști, care au o cabană mică în pădure, cu un studio imens. Spațiul lor se află cam pe cinci hectare de pământ. E greu, ei mi-au spus că atunci când s-au mutat, nu aveau apă curentă, toaletă și au trebuit să sape propriul tanc septic. Însă e destul de frumos.

Sună grozav.
E greu să vorbesc despre stilul de viață de la țară, fără să sune un pic sarcastic sau ca și cum îl idealizez. Există și factori de stres când trăiești acolo. Ei și-au săpat propriul tanc septic. Să locuiești acolo implică multă muncă.

Nu vreau să mă prefac că e ușor, dar știu cât de relaxant e când te uiți pe fereastră și vezi păduri cât cuprinzi cu ochii. Chiar cred că există o comunitate care se dezvoltă în mediu rural care, nu vreau să spun că e mai bună, ci diferită.

Într-un oraș ca Toronto, poți să te ascunzi în mulțime. Pot să ajung la birou fără să fiu nevoită să vorbesc cu cineva. Într-un fel, îmi place asta. Și aici poți face parte dintr-o comunitate și suntem norocoși că avem o grămadă de prieteni și familie aici.
Da, dar aș spune că, intimitatea în adevăratul sens al cuvântului e să poți umbla gol prin curtea din spate, lucru pe care nu poți să-l faci în oraș. Nu poți să dai muzica la maximum dimineața, în timp ce-ți prăjești niște ouă. Astea sunt lucruri pe care le faci doar la țară.

Când am discutat despre Dory, știu că ai spus înainte că ești îngrijorat că o creștem în oraș și cum ar fi viața pentru un copil crescut în mediul urban.
Habar nu am cum arată o copilărie în oraș. Eu nu am crescut în oraș.

Crezi că ar folosi diferit tehnologia dacă am sta la țară? De exemplu, să fie mai puțin dependentă de telefon ca să ajungă acasă…
Eu vreau ca ea să folosească tehnologia cât mai mult cu putință. Tehnologia e un egalizator, nu contează dacă ești la oraș sau la țară, atât timp cât ai acces la ea. Indiferent dacă copilărești în oraș sau la țară, folosești același internet.

Tu ce făceai la țară când erai copil?
În esență, cred că un alt fel de explorare. Nu vreau să idealizez prea mult copilăria mea, pentru că consider că au existat și dezavantaje. Per total, mă încântă expunerea la idei și oameni de care ar avea parte aici, precum și felul în care ar putea să-și imagineze joburi posibile (când o să crească) sau viața pe care ar putea să o aibă.

Dar îmi fac griji că atunci când se va confrunta cu presiunea unei metropole, nu voi ști cum să o ghidez sau să o ajut. Eu am crescut într-un spațiu sigur, unde nu prea aveai probleme.

Ce mă îngrijorează pe mine la viața în oraș este presiunea asupra noastră. E extrem de scump și constant ne chinuim să facem față cheltuielilor. Un avantaj aici ar fi oportunitățile unei cariere. Dar noi suntem foarte ocupați. Atunci când mă gândesc să ne mutăm într-un orășel, mă gândesc că aș putea să fiu acasă când ea ajunge de la școală, aș putea să-i fac un sandviș și nu ar mai trebui să fac naveta cu autobuzul și să ajung de abia după șase. Poate ar fi mai simplu.
Da, poate ar fi. Chiar se rezumă la bani. Atunci când vorbim despre o mutare la țară, conversația de obicei ajunge să fie despre bani.

Și eu cred că în oraș e mai multă presiune de a fi un părinte bun și probabil că tu resimți asta mai mult, ca femei și mamă. Cred că există un anumit grad de conștientizare a sănătății și o conștientizare a stilului de viață, care se traduce, de asemenea, la o criticare omniprezentă a părinților, ce poate fi un factor de stres.

Asta nu s-a întâmplat niciodată acolo unde ai crescut tu?
Nu, nu! Poate și datorită vremurilor diferite, dar oamenii erau mult mai relaxați.

Copii de la țară sunt mai activi. Anecdotic, toți părinții pe care-i știm din orașul meu natal sau de la marginea orașului, știm că sunt mai relaxați cu copii și noi părem ca părinții ăia de la oraș, mai crispați atunci când îi vizităm. Știi asta. Noi suntem așa pe bună dreptate. Copii noștri sunt constant înconjurați de anumite pericole, cum ar fi mașini. Noi suntem mult mai îngrădiți decât sunt ei la țară.

Crezi că dacă Dory ar crește la țară, ea ar fi mai…
Nu știu cum ar fi ea, dar știu că noi am fi mai chill.

Crezi că viața urbană e mai stresantă, pe lângă cea de părinte?
Nu, nu cred asta. Dacă ne-am muta la țară și am decide să supraviețuim pe un singur venit și să avem o viață confortabilă, aș putea să fiu un tată domestic, probabil că aș lua-o razna. Asta fac oamenii. Eu cred că aș simți o stare generală de calmitate, dacă aș fi înconjurat de copaci și apă. Dar în același timp simt un nivel profund de incitare atunci când sunt înconjurat de artă și de oameni. Nu vreau să fiu relaxat tot timpul.

Crezi că o să renunțăm vreodată la oraș?
Nu, nu cred că putem. Eu cred că amândoi suntem dependenți de stimulare. Eu depind de comunitatea mea de aici pentru o mare parte din auto-satisfacție. Și sincer, mai sunt cam 11 ani până când copilul nostru o să ne urască și apoi ce-o să facem, lumânări de casă?

Acest interviu a fost editat pentru lungime și claritate.

Citește mai multe despre noua generație de copii:
Bebelușii germani nu mai trebuie să fie declarați neapărat băieți sau fete

China își pregătește o armată de copii modificați genetic

De ce ar trebui toate fetele să facă copii