„Mergem în club şi dansăm fără oprire”: Lumea secretă a footwork-ului japonez

Paisley Parks, unul dintre cele mai captivante colective de footwork din Japonia

În timp ce documentam scena footworkului britanic sau mai degrabă lipsa ei, am vorbit cu Mike Paradinas. Cunoscutul artist electronic este şi managerul casei de discuri Planet Mu, casa de discuri britanică care a fost un pionier al industriei prin lansarea albumului Bangs & Works Vol. 1, care a introdus footworkul în mintea ascultătorilor britanici și a celor din toată lumea. Mike mi-a spus că stilul footwork nu numai că a cucerit Japonia, ci a creat un colectiv în creștere în jurul culturii footworkului, cultură completată cu competiții dure de dans. De ce a prins muzica footwork în Marea Britanie, dar nu și întreaga cultură?

„Păi, pentru început, aici trebuie să fii al dracu de drogat ca să dansezi, ceea ce evident nu favorizează dezvoltarea unei scene pentru această formă de dans atletic,” spune Paradinas. „Mai presus de asta, scena muzicii și dansului din Marea Britanie întotdeauna a fost reticentă să însuşească sau să importe complet alte culturi și a preferat să inventeze stiluri proprii sau să preia o parte din cultura originală și să mai adauge propria influență. Totuși, în Japonia, lucrurile se fac altfel.”

„Dacă vorbim în general,” spune el. „Şi cultura japoneză este destul de rezervată în legătură cu însușirea totală a stilurilor pop vestice. Autenticitatea e cel mai important lucru. Așa că în cazul footworkului, decât să se oprească pur și simplu la preluarea muzicii, japonezii au dezvoltat o întreagă industrie pe baza acestui stil muzical, în care intră şi duelurile prin dans.”

Profesor de engleză pe timp de zi și reprezentant de seamă al footworkului noaptea, Kent Alexander organizează Battle Train Tokyo, singura bătălie-eveniment din scena japoneză (bătălia reprezintă varianta footwork a unui concurs de dans). „În jur de 25 de concurenți plătesc două mii de yeni ca să intre în concurs,” spune Alexander. „Suma reprezintă echivalentul a aproximativ 25 de dolari, pentru a concura pentru un premiu de 500 de dolari (50 de mii de yeni). Este o luptă corectă, omule! O să te surprindă foarte tare! Totul este foarte intens!

Battle Train Tokyo – Runda Finală

Scena japoneză a footworkului are baze în trei orașe: Hiroshima, Osaka și în special Tokyo. Totuși Alexander mă asigură că această comunitate este incredibil de bine închegată. „Toată lumea cunoaște pe toată lumea, omule. Suntem toți conectați. Toți DJii călătoresc între orașe.” Deși majoritatea participanților fac parte din clasa mijlocie, scena atrage o gamă largă de oameni din diverse clase profesionale: de la ingineri la vânzători, de la scriitori la programatori. Spre deosebire de scena din Chicago, drogurile nu reprezintă un factor. „Totul e curat,” ne asigură Alexander. Scena încă așteaptă prima femeie DJ, dar dansatoarele sunt destul de comune. În legătură cu superstarurile dansului, există doi regi incontestabili: Tukuya, de două ori câștigător al Battle Train Tokyo și Weezy.

Weezy contra Takuya.

Născut din părinți americano-japonezi, Alexander s-a stabilit în Yokohama, a crescut în Japonia, iar mai târziu s-a înscris la Colegiul Perdue din Louisiana, tocmai în 2008 când se dezvolta footworkul. Alexander a devenit un discipol neobosit al „noului beat“. În tot acest timp a decis să meargă patru ore din Louisiana către Chicago ca să-l caute pe Traxman și a petrecut în jur de două săptămâni cu acest titan al footworkului. L-am întrebat ce părere are despre scena din Chicago? „Într-un cuvânt… ghetou. A fost un adevărat ghetou. Majoritatea bătaliilor și a petrecerilor aveau loc într-o serie de case distruse și abandonate, în care tapetul se cojea de pe pereți și multe altele”

De şase ani, Kent este cofondatorul colectivului cel mai tare de footwork din Japonia numit Бｈ○§†, și unul din top zece membri ai grupului Pan Pacific Playa și mai face parte şi din Paisley Parks: trioul format din producătorii japonezi care s-au reunit cu Traxman pentru Far East EP. Rezultatul a fost o colaborare unică dintre echipa Teklife și tânărul născut în Japonia.

Înainte de RP Boo și Rashad, Traxman a fost primul DJ de footwork care a călătorit în Japonia. „Când Traxman a venit în echipa noastră a însemnat foarte mult pentru noi. Toată lumea s-a reunit,” spunea Kent, un fel de surferaş din California. „Trax chiar a stat la mine câteva nopți!” Cum este? “E un om minunat. Un mare, mare om. Dar, omule, știi cât vorbește? Știi cum e el pe Facebook… dar în realitate e de o sută de ori mai ok.”

2012: primul disc japonez de footwork înregistrat.

Japonia are reputația că importă culturi întregi, dar în majoritatea cazurilor acestea nu supraviețuiesc tranziției fără să fie distorsionate. Eram curios să aflu dacă se întâmplă la fel și în cazul scenei japoneze de footwork. Cum și-au pus japonezii amprenta? „Unul dintre aspectele unice ale footworkului japonez,” spune Alexander „este influența rock”

De la piesele de footwork din Bangs and Works Vol. One, scena japoneză a atras producători și DJ dintr-o diversitate de genuri. Sound-ul a atras împătimiți ai house-ului japonez, dar și oameni din stilul în plină expansiune, bass-music. Totuși, conform lui Kent, majoritatea scenei a primit un influx de rock, mai ales în interiorul și în jurul zonelor cu zgârie-nori din Tokyo. De când clubul de noapte cu influență rock SHINJUKO ROCKS a început să găzduiască petreceri ad-hoc, trupele rock care se inspiră din footwork sunt pe val.

Nucleul neoficial al comunității pare a fi în clubul Kata din Tokyo, situat deasupra Liquid Room-ului, unul dintre cele mai mari cluburi de house și techno din oraș. Scena s-a dezvoltat mai curând printr-un sistem de găşti, nu printr-o explozie dintr-un singur nucleu, cum este cazul multor genuri underground. Mai exact colective-echipă, din care majoritatea sunt chiar case de producție.

Dintre aceste case de producție, trei domină: Shinkaron (tinerii concurenți, apăruţi recent şi pe val), echipa lui Alexandre cu baza în Yokohama, Бｈ○§†, și forța conducătoare de la începuturile footworkului japonez, Booty Tune din Osaka, condusă de Dj Fulltono: considerat pionierul footworkului japonez.

DJ April, cofondatorul echipei Booty Tune, crede că rădăcinile footworkului japonez vin din anii ’90 dintr-un gen numit ghetto house. „Scena japoneză își are începuturile în explozia ghetto house-ului” explică Dj-ul. El se referă la rapul autentic și la tempoul rapid al stilului Roland-heavy, cu influențe puternice de underground house, comun mai ales în bounce-ul din Baltimore și în bass-ul din Miami, dar nu și în soundul house tradițional din Chicago. De aceea aceștia au trebuit să elimine beaturile four-to-the-floor ca să devină ceea ce cunoaștem astăzi ca juke. „După ce explozia din Chicago, din 2000 s-a liniștit,” continuă DJ April, „unii Dj din Japonia, inclusiv DJ Fulltono, au continuat să urmeze mișcarea din Chicago, acești artiști au ajuns să formeze baza juke-ului din Japonia. Prin urmare, toți fondatorii juke-ului japonez au aceleași vârste ca artiștii din Chicago: RP Boo, Traxman, Rashad, Spinn etc.”

Documentar Ghetto House.

O influență adiacentă a footworkului japonez este ghettotech-ul, un sound nebun incontestabil, trash-turbo din Detroit a cărui influență a crescut la sfârșitul anilor ’90, care e în opoziție faţă de cultul erudiției specific trioului Belleville Three, este voit necultivat. Artiștii japonezi ca DJ Family, DJ Fulltono și DJ Go au fost și încă sunt activi pe scena ghettotech-ului.

April, dornic să lămurească lucrurile, susține, contra opiniei generale conform căreia albumul lui Paradinas reprezintă începutul footworkului, că acest stil precede cu doi ani lansarea albumului Bangs & Works. Formată în 2008, casa de discuri Booty Tune a fost prima care a scos footworkul pe piață în Japonia, dar și în lumea întreagă. Alte case importante care mai existau atunci sunt Juke Trax din Detroit și Bang da Box din Chicago. Mai presus decât curatori sau cooptatori ai celui de-al doilea val, membrii din Booty Tune au fost pionieri ai transformării footworkului într-un gen recunoscut. „Japonezii s-au prins destul de târziu” spune April. „Artiști ca Fulltono și Hayato 6Go erau deja activi pe scenă din 2010, așa că în acest fel Japonia era cu mult înaintea scenei din Marea Britanie.”

DJ Fulltono – „Start It Up [Juke Mix]”

Totuși, au fost primii care au adoptat footworkul, japonezii au fost primii care au încălcat regulile, au îndrăznit să experimenteze cu soundul într-un mod în care scena din Chicago nu a putut anticipa. „Scena japoneză nu numai că și-a însușit soundul ‘legitim” spune DJ April, „acesta a fuzionat relativ târziu și cu alte genuri ca să creeze un sound japonez original.” Conform DJ-ului, stilul techno și breakcore a avut cel mai mare impact asupra acestei schimbări. „Artiștii din diverse zone au adus sounduri din propriul lor stil, care nu existau în producțiile din Chicago. Oricum cultura dance din Japonia a fost dintotdeauna extrem de bogată și diversificată.”

O altă inovație a footworkului japonez o reprezintă dezvoltarea a ceea ce este cunoscut ca „party-juke”: hip-hop combinat cu footwork party style. Conform estimărilor lui DJ April o etapă semnificativă a reprezentat-o lansarea compilației 160or80 (vezi Badcamp), care a îmbinat crema rappului hip-hop cu footworkul party-style.

„Bad Habit “, o colaborare cu rapperul japonez Punpee, mare hit în 2013.

Între timp, al doilea volum al albumului Bangs & Works a fost scos în 2011, iar scena japoneză a fost în continua creștere pe măsură ce al doilea și al treilea val de artiști au acaparat comunitatea, îndrumați de contemporanii super talentați DJ Aflow, Uncle Texx, Gnyonpix și Picnic Women. În prezent, influența în creștere a acestui stil nu dă semne de oprire. „Un indicator major, care arată ce amploare a luat scena și cât de mare a devenit, este albumul din 2012, Jap Mutation Bootyism” spune April. „Dacă includem lansarea celui de-al doilea volum, în jur de o sută de artiști au contribuit la conturarea lui. Scena footworkului japonez se dezvoltă la o scară nemaiîntâlnită nicăieri în lume, inclusiv în Chicago.

Într-un final, ca toate subculturile de tineri, footworkul japonez s-a dezvoltat ca o reacție indirectă la cultura corporatistă asupritoare a țării. „În acest colectiv nu există o ierarhie. Toți suntem egali” spune Kent. „Pe lângă bătaliile de footwork, nimeni nu încearcă să facă pe șeful. Nimeni nu crede că merită mai mult decât alții și nimeni nu încearcă să câștige tot.”

Cultura corporatistă japoneză este din nou relevantă când vine vorba de muzicologia footworkului. Muzica footwork este prin natura ei ilogică, dezordonată, în timp ce stilul de dans, limb-fling care caracterizează footworkul, este metodic, fără reguli și este destul de răspândit în anarhie. Prin urmare este ușor de înțeles atracția celor închistați în companiile represive, unde individualismul și determinarea personală sunt subordonate nevoilor mașinii sistemului. „Pentru oamenii din colectiv, footwoorkul reprezintă o formă de a te elibera de stres” spune Kent „o evadare din viața de zi cu zi . Reprezintă o formă prin care ei se exprimă liber.”

Paisley Parks – „G.H.O.S.T MV”

În ultimii patru ani, guvernul japonez a demarat un război culturii dansului. The Entertainment Business Control și Improvement Law, poreclită „Legea Anti-Dans”, a făcut ilegale localurile mai mici de 66 metri pătrați, ca să le îngreuneze patronilor de cluburi închirierea spaţiilor. Între timp, poliția se foloseşte de mandatul ei statutar (o porțiune veche a legislației din 1984 care interzicea dansul după 12 noaptea) şi a impus închiderea cluburilor. Cu toate acestea, Kent susține disprețuitor: „Nu suntem atât de porniți să-i determinăm să schimbe legea antidans, dar acțiunile vorbesc mai mult decât cuvintele. Rămânem în club și dansăm, fără nici o intenție să ne oprim.”

Poți să-l urmezi pe John și operele lui footwork pe Twitter. Multe mulțumiri lui Francis Waring pentru traducere-poți să-l găsești aici.

Traducere: Adelina Amzăr

Citeşte mai multe despre dans:
​Lucruri care trebuie să dispară de pe ringul ​de dans pentru totdeauna
​Am petrecut noaptea într-o cuşcă de dans din​tr-un club fetişist
​Avocaţii dansului se luptă cu licenţele din clu​burile japoneze