Coreea de Sud are de mult timp interdicție la pornografie, ceea ce e foarte nasol – în această epocă a masturbării cu telefonul mobil și a genților cu jucării sexuale – mai ales dacă ești un puștan de 15 ani. Din fericire, puștanii de 15 ani se pricep să folosească internetul mai bine decât se pricepe guvernul. Potrivit Ministerului de Informație Publică și Securitate, o treime din tineretul sud-coreean recunoaște că se uită la filme porno încă din școala generală. (Nu știu cum fac ei statisticile astea, dar presimt că doi din trei elevi sud-coreeni mint de îngheață apele.)
În orice caz, la următoarea statistică, cifrele s-ar putea să crească, având în vedere că guvernul a anunțat anul trecut că va interzice pornografia online. Unsprezece grupuri de cetățeni s-au adunat și au format o alianță – se numesc, în mod hilar, paznicii internetului – și patrulează internetul în căutare de pornografie, o armată de nebuni care se luptă cu masele de labagii. Doar că vorbim de 2013, nu de cazul PRMC din 1985, așa că oamenii sunt foarte conștienți de existența organelor genitale și de faptul că sexul are loc peste tot în lume, iar oamenii îl filmează și-l pun pe internet ca să se uite la el cine are chef.
Videos by VICE
Cele 11 grupuri se laudă că ar avea împreună 400 de membri și alți 800 de voluntari (care și ei s-au autoproclamat „Polițiștii Nuri Net”) și care ajută cenzorii guvernului scanând internetul în timpul lor liber. Cei din grupul al doilea n-au, de fapt, nicio putere, dar când găsesc vreun material „dăunător”, anunță autoritățile și furnizorii de internet și aceștia dau jos materialul de pe internet.
Dacă trăiești în Coreea de Sud și se descoperă că vizitezi în mod constant site-uri de pornografie, ți se confiscă calculatorul și smartphone-ul și ți se interzice să mai folosești internetul. Asta e în mod evident o încălcare grosolană a libertății personale și e ușor de înțeles de ce „polițaii” internetului sunt abuzați tot timpul. Pe de altă parte, misiunea lor pare atât de inutilă și imposibilă încât pare aproape nobilă.
Moon Tae-Hwa patrulând pe internet.
Un membru al Polițiștilor Nuri Net, Moon Tae-Hwa, a comparat misiunea de a elimina pornografia de pe internet cu datul zăpezii din curte pe timp de viscol, ceea ce te face să te întrebi ce sens are toată operația dacă toți cei implicați realizează că chestia e o pierdere infinită de timp. Dar Moon a continuat să explice: „E ușor să găsesc mizerii pe internet, dar mi-e greu să mă uit la ele. Sunt dezgustătoare și imaginile îmi rămân în cap mult timp.” Ai putea evita acest lucru, Moon, dacă nu ți-ai petrece tot timpul liber pe internet căutând pornografie.
În Coreea de Sud a mai apărut un fenomen, dar nu e la fel de jovial ca un grup de paznici ai internetului încuiați. Țara a fost martora unei creșteri îngrijorătoare a numărului de infracțiuni sexuale. Potrivit unor informații emise în decembrie, numărul infracțiunilor sexuale a crescut cu 62 la sută în ultimii cinci ani – și asta în ciuda introducerii unei legi în 2011 care le permite judecătorilor să-i condamne pe molestatorii de copii la castrare chimică.
Cifrele nu par a fi deloc în scădere, iar guvernul crede că le va face să scadă prin eliminarea pornografiei din țară. Nu cumva e adevărat tocmai invers? La urma urmei, aceeași țară a interzis și prostituția în 2004 și a asistat la aceeași creștere a numărului de infracțiuni sexuale.
Într-o țară în care infracțiunile sexuale sunt deja o problemă, să interzici pornografia, înlăturând astfel o formă accesibilă de descărcare sexuală pare complet nepotrivit. Bineînțeles că o să existe mereu câte un ciudat care o să vrea să pună în aplicare cine știe ce oribilitate văzută într-un film porno, dar și în cazul acesta se aplică aceeași regulă ca în cazul jocurilor video: Nu împuști o școală întreagă din cauză că ai jucat Call of Duty, împuști o școală întreagă pentru că vrei să omori copii nevinovați.
Președintele sud-coreean Lee Myung-Bak râzându-le în față infracțiunilor sexuale.
Profesorul sud-coreeanMa Kwang Soo mi-a spus: Nicio țară din lume nu a raportat vreodată că interzicerea pornografiei are ca rezultat o scădere a numărului de infracțiuni sexuale. Ceea ce reduce la zero afirmația președintelui Lee Myung-Bak, cum că „materialele obscene și informațiile dăunătoare care pot fi accesate cu ușurință pe internet incită la infracțiuni sexuale.”
Dar dovedește asta că interzicerea pornografiei va avea un efect advers în loc de unul pozitiv. Nu chiar. Dar Tim Worstal de la revista Forbes scrie referitor la spusele lui Myung-Bak: „După ce faci niște cercetări, observi că – la nivel de populație – cu cât e mai ușor accesibilă pornografia, cu atât scade numărul de infracțiuni sexuale.”
Presupun că cel mai bun mod de a estima potențialele efecte ale interdicției e să stai de vorbă cu un cetățean din Coreea de Sud. Jea Chan, un designer din Seul în vârstă de 30 de ani, a spus că deși interdicția nu afectează persoanele care știu să folosească internetul ca lumea (de exemplu, să folosească torenții), locuitorilor din Seul li se pare o idee proastă: „Interzicerea pornografiei va afecta oamenii obișnuiți și nu le va permite același nivel de descărcare sexuală cu care erau obișnuiți, ceea ce va duce la creșterea numărului de infracțiuni sexuale.”
Urmăriți-l pe George pe Twitter: @georgemarsden
Traducere: Oana Maria Zaharia
More
From VICE
-
De'Longhi Dedica Duo – Credit: De'Longhi -
We Are/Getty Images -
Photo by tang90246 via Getty Images -
Credit: SimpleImages via Getty Images